09.07.2009

Ziua Anisiei şi a lui Rareş












































































Fiecare zi petrecută alături de micii noştri prieteni de la Şcoala Micilor Vedete şi de la Clubul Victorioşilor este una specială. Astăzi, spre exemplu, i-am sărbătorit la împlinerea "venerabilei" vârste de 4 ani fiecare pe Anisia şi pe Rareş. Încă o dată La mulţi ani! şi împlinirea tuturor dorinţelor! La conucursul de astăzi au fost concurente: Teo (ajutată de Georgiana), Raluca (însoţită de Andreea) şi Cristiana (alături de Corina). Clasamentul final a fost exact invers: locul I - Cristiana, locul II - Raluca şi locul III - Teo. Toate concurentele au fost la înălţime şi meritau locul întâi. Fiecare dintre participanţii la emisiune ne-a povestit despre "Vacanţa lui" şi a evoluat cu cântec, poezie sau rugaciune. Şi -sigur- toţi au aşteptat tortul, dulciurileşi sucurile de la final.

05.07.2009

Victor Mihalache în topurile WWW. FESTIVALURI.BIZ

Unul dintre cele mai titrate site-uri dedicate festivalurilor şi - în general- activităţilor cu şi pentru copii, www.festivaluri.biz, a dat publicităţii topurile semestrului II pentru mai multe categorii. Topurile sunt realizate pe baza voturuilor acordate de către cei ce accesează acest site. Spre bucuria noastră, Victor Mihalache s-a clasat pe locul 10 la categoria "Cei mai buni compozitori pentru copii" ( în primii 10 s-au mai clasat , printre alţii: Marius Ţeicu, Dumitru Lupu, Cristian Alivej şi Cornel Fugaru). Tot Victor Mihalache s-a clasat pe locul cinci la categoria "Cei mai buni textieri"(fiind în primii 10 alături de:Andreea Andrei, Marian Stere, Mirela Voiculescu-Fugaru sau Roxana Popescu) şi pe locul şapte la categoria "Oameni şi Festivaluri". La această ultimă categorie, tot pe locul şapte s-a aflat şi Octavian Ursulescu, în primii zece mai aflându-se: Aurel Manolache, Larisa Avram, Claudiu Bulete şi Mihaela Iordache. Iată că strădaniile de aproape trei ani alături de Şcoala Micilor Vedete şi Clubul Victorioşilor, dar şi de o viaţă pe tărâmul lucrului pentru copii (la teatrele "Alexandru Davila" din Piteşti, "Prichindel" din Bucureşti şi "Junior" din Târgovişte) se văd încununate de astfel de clasări în topuri.

Victorioşii la ei acasă: Movila - localitatea Adelinei Zamfir













































































În inima molcomului Bărăgan, în judeţul Ialomiţa, între orăşelele Feteşti şi Ţăndărei, se iţeşte localitatea Movila. Mândria locului este un parc mare şi frumos. O biserică desprinsă, parcă, din vechi legende, un monument al eroilor şi un centru cu magazine şi clădiri spaţioase, completează peisajul. Gara este, de asemenea, un punct important pe harta localităţii. Multă linişte şi căldură. ..Oamenii sunt primitori şi foarte gospodari. Familia Adelinei, compusă din părinţii Minodora şi Adrian şi bunicii Bica şi Gigi, este una absolut deosebită. În gospodăria domniilor-lor este instaurată buna-înţelegere. Cu toţii trudesc şi gândesc pentru ca Adelinei să îi fie foarte bine, iar micuţa vedetă îi răplăteşte cu rezultate bune la învăţătură, cu evoluţii artistice minunate şi cu multă dragoste. În orele de şedere la Movila, Viorica şi Victor Mihalache au simţit ce înseamnă spiritul de prietenie şi de familie înţeleaptă, ajutaţi fiind de familiile Zamfir şi Stoica. Rândunicile ce şi-au făcut cuiburi la streşine, fluturii, florile de senzaţie ale Doamnei Bica, toate sunt elemente de frumuseţe şi de omenie adevărată. Vizita şi bălăceala de la Amara, parcurgerea la pas a Movilei şi discuţiile lungi şi plăcute au instaurat starea de bine şi de vacanţă. Mulţumim din suflet!!!

02.07.2009

Prieteni vechi şi noi în "CLUBUL VICTORIOŞILOR"


















































































































































































































Joi, 2 iulie 2009, s-a derulat o noua ediţie a emisiunii "Clubul Victorioşilor". Au fost depănate amintiri de la Zilele Comunei Vulcana Băi, au fost expuse din proiectele Şcolii Micilor Vedete, s-au derulat momentele artistice şi s-a desfăşurat a doua etapă a concursului nostru. Astăzi i+am avut drept concurenţi pe: Alex, Ioana şi Andreea. Cristina l-a susţinut pe Alex, Beatrice, pe Ioana, iar Loredana - pe Andreea. Podiumul final a fost : Locul I - Ioana, Locul II - Alex, iar Locul III - Andreea. Dar, adevăraţii câştigători au fost toţi concurenţii, toţi participanţii la emisiune şi toţi telespectatorii. Pe lângă prietenii vechi ( şi lângă dâmboviţeni le-am adăuga pe Adelina, din Ialomiţa şi pe Nancy, din Argeş), ne-au sosit prieteni noi: surorile Teo şi Andreea ( din Bucşani), frăţiorii Alexandra şi Cristi ( din Picior de Munte) şi Iuliana ( o minunată solistă de folclor din Pietrari). Ne bucură faptul că ne facem, pe zi ce trece, mai mulţi şi mai buni prieteni. De remarcat dansul modern gândit şi realizat de Bya, Nancy şi Andrei, momentele muzicale în premieră ale Loredandei şi Andreei Gheorghe, prestaţiile Anisiei, Cristianei, Cătălinei şi Ralucăi. De fapt, toată lumea este de remarcat, şi Daiana, şi Georgiana, Diana, Ana, Corina, Măriuca, Viorel şi - bineînţeles, Viorica şi Costi - cei care stau în spatele camerelor, dar fără de care ar fi foarte greu de desfăşurat emisiunea. A fost o ediţie dinamică şi abia aşteptăm să treacă săptămâna pentru a ne regăsi cu dragii noştri telespectatori. OPână atunci, numai bine şi Vacanţă plăcută!!!

29.06.2009

Eveniment de excepţie la Vulcana Băi





















































































































































Componenţii Şcolii Micilor Vedete şi cei ai Clubului Victorioşilor au fost invitaţi de onoare ai Zilelor Comunei Vulcana Băi.Alături de: Grupul "Nemuritorii", Elisabeta Turcu, Camelia Conovici, Mitică Tavă, Lucia Geambaşu, Marian Stere, Alexandru Şerban , dar şi împreună cu ansabluri folclorice din mai multe localităţi dâmboviţene şi elevii şcolilor de pe reza comunei Vulcana Băi, micile vedete au muncit foarte mult. Dar şi satisfacţia lucrului împlinit a fost pe măsură. Absolvenţii celei de-a VII-a serii a Şcolii Micilor Vedete au primit în cadru festiv Certificatele de Absolvire. Victorioşii au prezentat: muzică, pantomimă, dans, recitări şi au realizat o paradă a costumelor populare din colecţia Cristina Ilie. De la Movila (Ialomiţa) a sosit şi a evoluat Adeliana Zamfir, iar din Bucureşti, dragul nostru prieten Andrei Popa. Vom reveni cu amănunte.

27.06.2009

Şcoala Micilor Vedete şi Clubul Victorioşilor la "Sărbătoarea haiducească" de la Vulcana Băi












Duminică, 28 şi luni, 29 iunie, în comuna dâmboviţeană Vulcana Băi au loc Zilele Localităţii. Alături de nume importante ale scenei şi micului ecran din România, cum ar fi: Grupul "Nemuritorii", Elisabeta Turcu, Camelia Conovici, Mitică Tavă, Marian Stere, vor evolua în programele complexe şi componenţii Şcolii Micilor Vedete şi cei ai Clubului Victorioşilor. O paradă de costume populare din Colecţia Particulară Cristina Ilie, cântece, dansuri, momentul de pantomimă "Nu ucideţi poveştile!", precum şi calupuri de animaţie alături de actorii Teatrului "Junior", vor fi realizate de micile MARI VEDETE. Din Ialomiţa, Adelina Zamfir şi din Bucureşti, Andrei Popa, vor sosi special pentru acest eveniment. Cei ce doresc să îi întâlnească pe toţi aceşti copii şi adolescenţi talentaţi şi să trăiască magia sărbătorii dintr-un adevărat colţ de rai sunt invitaţi duminică, de la ora 16,30 la Casa de Cultură "Ion Minulescu" din Vulcana Băi, iar luni, în Ziua Sfinţilor Petru şi Pavel, de la ora 10,00 şi până târziu în noapte, în minunatul Parc al localităţii.

25.06.2009

Dor de telespectatori




















































































Ne era tare dor de telespectatorii noştri cei dragi, aşa că emisiunea de astăzi a fost ca un balsam. Sperăm că şi pentru ei. Ne-am simţit foarte bine, chiar dacă am intrat în emisie cu ceva întârziere datorată unor probleme tehnice. Am povestit despre câte s-au întâmplat de când nu ne-am întâlnit, i-am avut ca invitaţi pe Nancy ( din Argeş) şi pe Radu Andrei Mihalache ( cel ce ne-a povestit despre turneul italian al unor elevi şi profesori de la Liceul de Arte "Bălaşa Doamna" din Târgovişte). Am început să derulăm şi un concurs de vacanţă. Competitorii de astăzi au fost: Cătălina, Ştefania şi Patricia. Probele au fost: prezentare, artistic ( recitare şi cântecel), ajutor de la un prieten şi competiţia de dans. Ajutor (artistic) le-au oferit: Diana, Raluca şi Corina. Juriul alcătuit din Nancy, Bya şi Loredana ( ajutat de secretarul Andrei) a stabilit podiumul final: Locul I - Ştefania, Locul II - Patricia şi Locul III - Cătălina. A revenit la Club Ana Maria Răducanu. "Zuzele"( Andreea şi Mădălina) au performat un dans excepţional, iar Daiana, Loredana şi Cristina au cântat pe placul tuturor. Anisia a venit - în premieră- în costum popular şi ne-a cântat "Trandafir de la Moldova". Viorel şi Andrei au recitat cu aplomb. Georgiana, Selena, Alexandra, Beatrice au fost, ca de obicei, luminoase şi frumoase.

23.06.2009

Emisiunea "CLUBUL VICTORIOŞILOR" va fi difuzată în premieră în fiecare joi între orele 16,00 şi 18,00












Pentru că este vacanţă ne-am gândit împreună cu colegii de la Columna Tv la o schimbare de program în ceea ce priveşte difuzarea emisiunii "CLUBUL VICTORIOŞILOR". Unii prieteni ne-au contactat speriaţi să ne întrebe de ce nu am fost prezenţi "pe sticlă" două duminici la rând. Programul a fost un pic cam încărcat cu deplasările din Bulgaria şi Belgia şi apoi pregăteam şi această schimbare de program. Aşa că de joi, 25 iunie ne revedem la Columna Tv, începând cu ora 16,00. Premierele se vor difuza joia, între orele 16,00 şi 18,00, iar reluările, lunea, de la ora 14,15.

Vacanţă activă: ŞCOALA MICILOR VEDETE VA PARTICIPA LA PRMA MANIFESTARE FRINGE DIN ROMÂNIA


Multe şi importante sunt proiectele de vacanţă ale Şcolii Micilor Vedete şi Clubului Victorioşilor. Noutatea de ultimă oră este participarea cu show-ul de arte scenice "Nu ucideţi poveştile!" la primul Festival Fringe din România, "Watumi". Acesta se va desfăşura la Braşov, în perioada 22-26 iulie.

Apoi vom fi prezenţi la Festivalul de umor popular "Gura Satului", ce se va desfăşura la Macea, în judeţul Arad, la începutul lunii august, vom realiza "Tabăra Mini-Vedetelor", o a doua ediţie a Exepdiţiilor Şcolii Micilor Vedete, filmări şi participări în emisiuni de televiziune.